Incidentul s-a produs miercuri dimineață în tramvaiul ce circulă pe linia numărul 1, în stația din apropierea Casei Studenților din Timișoara. Infractorii sunt trei femei în vârstă de 26, 28 și 36 de ani, dar și un bărbat de 57 de ani.
Potrivit tion.ro, cele trei femei sunt surpinse de camerele de supraveghere în timp ce stau pe scaune. Se ridică împreună la un moment dat și înconjoară un bătrân care așteaptă să coboare, lângă ușa din fața tramvaiului.
Stau în jurul bărbatului, foarte aproape de el, până când tramvaiul oprește în stație, iar bătrânul coboară. Imediat după aceea, cele trei tinere se îndreaptă spre coborârea din mijlocul tramvaiului, în spatele unei bătrâne. Supraveghează garnitura în timpul în care bărbatul de 57 de ani o trântește pe bătrâna de 80 de ani pe podeaua tramvaiului și încearcă să-i fure portofelul.
Femeia a cerut ajutor, iar ceilalți călători au alertat vatmanul. Hoții au fost prinși de echipa specială de intervenție pe probleme de securitate a STPT, din care face parte și fostul luptător K1, Florin Ilie. Acesta se afla în zonă pentru supravegherea mijloacelor de transport în comun.