Antena 3 CNN Externe O bătrână din Germania le-a predat aur de 50.000 de euro unor falși polițiști. I-au spus că va fi jefuită de români

O bătrână din Germania le-a predat aur de 50.000 de euro unor falși polițiști. I-au spus că va fi jefuită de români

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 19:31 08 Iul 2023 Modificat la 19:37 08 Iul 2023

Bătrâna a oferit fără să vrea celor doi escroci numeroase monede din aur, în valoare de aproximativ 50.000 de euro. Cei doi i-au spus femeii că este în vizorul unor hoți români, scrie presa germană.

Totul a început când femeia a fost sunată de cei doi pretinși angajați ai LKA, care i-au spus că în zona în care locuiește ea au fost mai multe spargeri, iar adresa sa este pe o listă obținută de la un presupus suspect, membru al unei bande de hoţi români.

Citeşte şi: Hoţ de 76 de ani, prins în flagrant când fura bijuteriile vecinei plecate în pelerinaj

Escrocii au convins-o astfel pe bătrâna de 90 de ani că ar fi bine să își securizeze aurul. Femeia a urmat instrucțiunile primite de ei şi a pus monedele din aur, în valoare de 50.000 de euro, într-o pungă, apoi le-a ascuns sub o mașină parcată în fața casei. 

Hoții au luat apoi monedele de aur de acolo și au fugit fără să fie observați. 

Poliția din Bonn investighează acum cazul și încearcă să dea de urma hoţilor.

Vezi şi: Un tânăr din Câmpina a găsit un BMW stricat şi fără baterie pe marginea DN1 şi l-a vândut cu 1500 de lei

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole