Elizabeth Mahoney, de 89 de ani din Regatul Unit, a avut parte de o experiență teribilă, chiar atunci când a fost externată din spital, după 10 săptămâni, în care a reușit să se vindece de COVID-19.
Ambulanța unui spital din Pontypool a dus-o pe Mahoney într-o locuință greșită în oraşul Newport din Ţara Galilor. Personalul chiar a așezat-o pe bătrână în patul străin, în ciuda insistențelor femeii, că aceea casă nu-i aparține.
Familia bătrânei fusese anunțată ca Elizabeth urma să fie externată la o anumită oră, iar fiul acesteia Brian, 65 de ani, a început să-și facă griji când mama sa întârzia să apară.
Spitalul nu putea oferi nicio informație cu privire la dispariția femeii
Brian se temea de ce era mai rău pentru că bătrâna suferea de afecțiuni cardiace. El a sunat la spital pentru a întreba de Elizabeth, dar nimeni din cadrul instituției nu știa să-i ofere nicio informație cu privire la dispariția mamei sale.
Câteva ore mai târziu Brian Mahoney a aflat că femeia a fost dusă la o locuință din Newport.
"Personalul o tot striga pe numele de Margaret și încerca să o oblige să intre în acea locuință, deși ea spunea că este o casă greșită", a afirmat Brian.
Conducerea spitalului a recunoscut într-un comunicat oficial regretabila eroare și și-a cerut scuze pentru experiența groaznică la care au supus-o pe bătrână.
La momentul actual autoritățile cercetează situația din cadrul spitalului Pontypool.