Antena 3 CNN Actualitate Locale Bătrân din Reşiţa, patronul unui ştrand, băgat în comă, după ce a fost bătut cu bestialitate de un tânăr căruia i-a cerut să respecte regulile

Bătrân din Reşiţa, patronul unui ştrand, băgat în comă, după ce a fost bătut cu bestialitate de un tânăr căruia i-a cerut să respecte regulile

Vali Popovici
2 minute de citit Publicat la 18:40 20 Aug 2021 Modificat la 18:40 20 Aug 2021

Bătrânul în vârstă de 73 de ani, cetăţean turc stabilit de o lungă perioadă de timp în Reşiţa, a fost bătut fără milă, duminică, pe 8 august 2021, în jurul orei 18.00, după ce i-a cerut tânărului de 25 de ani să respecte regulile sau să părăsească ştrandul.

Conflictul dintre cei doi a început în momentul în care mai mulţi tineri din grupul cu care agresorul se relaxa la ştrand au adus mâncare şi băutură pe care le-au cumpărat din afara localului.

Astfel, patronul le-a cerut să nu facă acest lucru ori să părăsească ştrandul.

Supărat că a fost pus la punct de bătrân şi obligat să respecte regulile, tânărul de 25 de ani a început să îl lovească pe patronul ştrandului cu pumnii, iar apoi, după ce acesta din urmă a căzut la pământ, a continuat să îl lovească cu picioarele în cap.

Bătaia sângeroasă a fost surprinsă de o cameră de supraveghere a ştrandului.

Bătrân bătut cu sălbăticie la un ştrand din Reşiţa, după ce a rugat un tânăr să respecte regulile

"La data de 08 august a.c., în jurul orei 18.00, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată prin apel 112 despre conflict izbucnit în incinta unui ștrand din oraș.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipe de polițiști și jandarmi care au stabilit că între administratorul ștrandului și un grup de persoane ar fi izbucnit un conflict spontan, unul dintre bărbați lovindu-l pe acesta cu pumnul în zona feței, ulterior plecând într-o direcție necunoscută cu un autoturism.

Bărbatul de 73 de ani a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În scurt timp, polițiștii au identificat un bărbat de 25 de ani din Reșița, bănuit de comiterea faptei.

La data de 09 august 2021, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, în aceeași zi fiind prezentat judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus arestarea preventivă.

În cauză se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală“, a declarat inspector principal Alina Boeriu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Patronul ştrandului, transportat în stare critică la spital

Yusuf Dogan, patronul ştrandului, a fost transportat de urgenţă cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean din Reşiţa, acolo unde a şi intrat în comă, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Judeţean Timişoara.

Medicii de acolo l-au operat de urgenţă şi i-au eliminat cheagurile de sânge de pe creier, iar apoi familia a făcut cerere pentru a-l transfera la un spital din Istanbul, acolo unde a şi fost dus, cu un avion medical, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Agresorul a fugit după ce l-a bătut pe bătrân, însă a fost prins de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior o instanţă de judecată a decis arestarea sa pentru următoarele 30 de zile.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole