Antena 3 CNN Actualitate Batjocura din România. 12.500 de minute, întârzieri medii zilnice la CFR

Batjocura din România. 12.500 de minute, întârzieri medii zilnice la CFR

S.T.
1 minut de citit Publicat la 20:52 07 Noi 2017 Modificat la 20:52 07 Noi 2017

Întârzierea medie zilnică pe care CFR Călători a înregistrat-o în acest an, de la 1 ianuarie şi până la 1 octombrie, a fost de 12.500 de minute, 70% din cauzele întârzierilor fiind provocate de CFR Infrastructură, care a instituit restricţii şi nu a mai avut o situaţie clară a acestora, şi doar 5% dintre cauze au fost determinate de vechimea materialului rulant şi condiţia tehnică în care se află acesta, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, la audierile din Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor.

„Dacă vorbim despre cele trei destituiri de la CFR, vorbim despre acelaşi lucru: respectul faţă de cetăţeni şi faţă de meseria pe care o practici. (În cazul CFR Infrastructură - n. r.), nu este vorba despre cele 53 de minute ale trenului InterRegio cu care ministrul de Transporturi a mers noaptea la Deva. Am mers de 4 ori cu trenul în 20 de zile şi voi mai merge de 200 de ori în următorul an, pentru că este un mijloc foarte direct de a lua pulsul căii ferate. Este vorba despre întârzierea medie zilnică pe care CFR Călători o are în ultimul an şi în alţi ani de dinainte. De la 1 ianuarie până la 1 octombrie în acest an întârzierea medie zilnică, repet, a fost de 12.500 de minute. Nu se poate tolera aşa ceva! Şi haideţi să intrăm la cauze! Poţi să admiţi o cauză care ţine de intemperii, de vremea vitregă: viscole, furtuni... Ştiţi care sunt cauzele? Doar 5% sunt cauzate de vechimea materialului rulant, de condiţia tehnică în care se află materialul rulant. 70% sunt cauzate de CFR Infrastructură, care atunci când are probleme pe calea ferată de regulă a procedat la restricţii”, a afirmat Stroe.

El a precizat că a dispus să fie analizate toate restricţiile de viteză instituite pe calea ferată pentru a vedea cum s-au rezolvat problemele care au dus la aplicarea lor.

Citiți și:

Ministrul Transporturilor anunță concedieri. Stroe: Se vor face restructurări, e necesar

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole