Antena 3 CNN Actualitate Bătaie cu sape și lopeți la o firmă din Sibiu. Administratorul, băgat în spital de angajați

Bătaie cu sape și lopeți la o firmă din Sibiu. Administratorul, băgat în spital de angajați

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 13:49 01 Apr 2021 Modificat la 13:49 01 Apr 2021

Polițiștii sibieni au reținut patru bărbați, din comuna Șura Mică, acuzați că miercuri dimineață au bătut doi bărbați din Șelimbăr, folosind sape, lopeți și scaune. Una dintre victime, administratorul firmei la care lucrau, a ajuns la spital unde a și fost internat, scrie Turnul Sfatului.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu spun că cei patru bărbați, în vârstă de 23, 28 - doi dintre aceștia, respectiv 47 de ani sunt bănuiți că, la data de 31 martie, în jurul orei 09:30, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se aflau în incinta unei societăți din localitatea Mohu, ca angajați ai firmei, ar fi agresat fizic două persoane, pe paznicul și pe administratorul firmei, lovindu-i cu obiecte contondente (sape, lopeți, scaune), dar și cu pumnii și picioarele.

”Paznicul, în vârstă de 45 de ani, din județul Vâlcea, nu a necesitat intervenție medicală, însă administratorul firmei a fost transportat la spital, acesta rămânând internat, după ce evaluarea preliminară medicală a concluzionat că necesită 40 – 45 de zile de îngrijiri medicale”, explică reprezentanții IPJ Sibiu 

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar față de cei patru presupuși autori ai faptei s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță.
Aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr.
 

Etichete: Sibiu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole