Antena 3 CNN Actualitate Bătaie crâncenă între două tinere, într-un local din centrul Timișoarei

Bătaie crâncenă între două tinere, într-un local din centrul Timișoarei

<1 minut de citit Publicat la 07:57 04 Iun 2021 Modificat la 07:57 04 Iun 2021

Din primele informații se pare că totul ar fi pornit de la o ceartă între două fete, una de 34 de ani, cealaltă în vârstă de 26 de ani. Motivul scandalului ar fi fost un bărbat. 

Cele două se aflau pe o terasă din centrul Timișoarei, când femeia de 34 de ani ar fi lovit-o cu o sticlă pe tânăra de 26 de ani. 

Apelul la 112 a fost făcut de o persoană care se afla la o altă terasă din apropiere. Pe lângă oamenii legii, la fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD. 

Femeia de 34 de ani a fost condusă la secție, iar, în urma celor întâmplate, polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru lovire. 

În ceea ce o privește pe tânăra de 26 de ani, acesta a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara pentru investigații, deoarece a fost lovită la cap, dar avea și o tăietură la nivelul feței. 

Incidentul s-a petrecut chiar în această dimineață, într-un local din centrul Timișoarei. 

Etichete: Timisoara
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole