Candidatul PNL la Primăria Slatina, Mario De Mezzo, şi-a pierdut cumpătul, duminică, şi a lovit reprezentantul unui alt partid politic, potrivit reporter24.ro.
Duminică, la ora 22:00, în direct la Antena 3 CNN şi pe antena3.ro veţi afla primii care sunt rezultatele alegerilor europarlamentare şi locale 2024 și datele singurului EXIT-POLL din România realizat de Curs-Avangarde.
Incidentul a avut loc în una din secţiile de votare de la Colegiul Naţional „Radu Greceanu”.
[GAL layout="2"]Cel care a fost lovit de Mario De Mezzo, în ziua alegerilor locale din 9 iunie 2024, este consilierul local PSD Emil Popa.
În urma incidentului care a avut loc, victima a fost transportată la spital.
Mario De Mezzo s-a remarcat, înainte şi în timpul campaniei electorale, prin atacurile violente la contracandidaţi şi nu numai.
"La data de 9 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați de către Spitalul Județean de Urgență Slatina, cu privire la faptul că o persoană s-a prezentat la unitatea spitalicească și acuză că ar fi fost agresată fizic.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun", informează, duminică, Poliţia Slatina.