”Am alergat îndată la laboratoare şi în regim de urgenţă mi-am făcut analizele. Azi (duminică -n.r.) o pot informa pe doamna Gabriela Firea că mi-am făcut ambele teste pe care le solicită şi că ambele sunt negative”, a spus Băsescu.
Acesta a subliniat că dacă la dezbatere vrea să vină și Nicuşor Dan este cu atât mai bine pentru electorat. Băsescu propune ca cei doi sau trei candidați să stea la masa de prezidiu, iar presa în sală.
„Vă propun ca fiecare din noi să primească la început un timp de 15 minute în care să-şi prezinte programul, după care să lăsăm presei trei ore pentru întrebări adresate alternativ fiecărui candidat. De asemenea vă propun ca pe timpul dezbaterii să ne adresăm fiecare 3 sau 4 întrebări despre program. Moderatorul ar trebui să fie un reprezentant al societăţii civile cu preocupări pentru problemele Capitalei”, a mai spus candidatul PMP la Primăria Capitalei.
”Cu toata dragostea particip la toate dezbaterile daca onor contracandidatii mei prezinta public testele covid si antidrog la zi! Trebuie sa dovedim sanatate si luciditate, da?”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.