Traian Băsescu a făcut acuzații grave la adresa lui Geoege Maior. Acesta susține că fostul șef SRI l-a mințit de trei ori.
Prima minciună a fost legată de fratele fostului președinte, Mircea Băsescu, atunci când i-ar fi spus că nu știa că acesta urma să fie arestat. A doua minciună a fost legată de pozele de la Paris, cu Alina Bica și Elena Udrea, despre care SRI i-a spus că nu a fost implicat Serviciul, iar Băsescu are probe că Florian Coldea ar fi declanșat operațiunea. Iar a treia minciună e legată de ascultarea telefonului lui Dan Andronic, când Maior i-a spus că acesta nu are telefonul ascultat.
”Relația mea a fost cu Maior, nu cu Coldea. Maior nu m-a mințit mult, m-a mințit de vreo 3 ori. O dată cu fratele meu, că nu au știut ce se întâmplă și ce se pregătește. A doua e cu Parisul, că le-a pus un dușman al poporului. Când îl ascultau pe Andronic și el era consultantul meu. Nu aveam cum să îl dau afară, nu aveam majoritate în Parlament”, a spus Traian Băsescu la B1 TV.