Antena 3 CNN Actualitate Reacția unui baschetbalist american, după ce s-a mutat în România: ”Locuiesc într-un apartament cu două camere și plătesc doar 580 de euro pe lună”

Reacția unui baschetbalist american, după ce s-a mutat în România: ”Locuiesc într-un apartament cu două camere și plătesc doar 580 de euro pe lună”

Roxana Mihăiescu
2 minute de citit Publicat la 15:02 09 Ian 2024 Modificat la 15:02 09 Ian 2024

Juwan Gray este jucător profesionist de baschet. Anul trecut, tânărul s-a transferat la clubul de baschet Corona Brașov, după o experiență în Suedia.

Deși a fost sceptic la început, atunci când a fost nevoit să vină în România, acum Gray mărturisește că nu mai vrea să plece de aici.

În cadrul unui clip postat pe TikTok, baschetbalistul le-a explicat urmăritorilor săi că, în România, costul vieții este unul mic, comparativ cu alte țări.

Americanul a vorbit despre frumusețea naturală a munților și pădurilor, precum și despre arhitectura impresionantă a castelelor medievale.

”O persoană m-a întrebat cum este România.

Nu știu de ce, dar când m-am gândit prima dată la România, parcă mă așteptam să văd clădiri abandonate peste tot și oameni călare și o zonă de război, dar asta e departe de adevăr. Odată ce am ajuns aici, mi-au fost depășite enorm de mult așteptările.

Dacă sunteți un iubitor al naturii, e cel puțin pitoresc să fii aici. Sunt munți peste tot în țară și vara, poți vedea păduri verzi ca smaraldul împreună cu vârfuri acoperite de zăpadă în timpul iernii.

Ca și cum ar fi una dintre cele mai uimitoare naturi pe care le-am văzut vreodată cu ochii mei. Iar designul arhitectural al clădirilor de aici este ca și cum ai vedea ceva dintr-un film. Sunt literalmente castele medievale aici.

Știți povestea lui Dracula? Nu e doar o poveste populară, a fost real și castelul lui e la 20-30 de minute de mine”, spune Gray, în cadrul clipului.

Citește și: Românca Romina Gingașu, despre viața trăită lângă miliardarul Piero Ferrari: "El apreciază lucrurile pe care le fac"

”Să fiu aici este o binecuvântare pentru situația mea”

Sportivul spune că a făcut eforturi pentru a demonta stereotipurile și prejudecățile inițiale pe care le avea înainte de a ajunge în România, subliniind că țara noastră depășește cu mult așteptările sale.

De asemenea, Gray a rămas impresionat și de costurile vieții din țara noastră și mărturisește că este mulțumit de acest aspect.

”Costul de trai este extrem de accesibil pentru situația mea de american care locuiește aici. Și asta pentru că fiecare dolar american aici înseamnă aproximativ patru lei și jumătate. Aceasta este moneda pe care o folosesc ei.

Acestea fiind spuse, să fiu aici este o binecuvântare pentru situația mea, pentru că locuiesc într-o zonă foarte populată. Sunt aproape de un mall. Sunt la doi pași de gară. Și locuiesc într-un apartament cu două camere și plătesc doar 580 de euro pe lună, ceea ce echivalează cu aproximativ 600 USD.

Am posibilitatea de a experimenta un cost al vieții foarte scăzut în comparație cu cel pe care l-aș avea dacă aș locui acasă.

Acum, pentru toți americanii care sunt conectați, știți cu toții că un apartament cu două camere pentru 600 de dolari pe lună este inexistent în zilele noastre.

Sunt conștient că fiecare țară are problemele ei. Fiecare țară are lucruri la care trebuie să lucreze, dar eu nu am experimentat nimic rău aici, în România.

Așa că da, așa este România, în opinia mea”, mai spune americanul.

@_therealwan Replying to @srock28 ♬ original sound - Juwan Gray
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole