Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, miercuri, după afirmaţiile lui Klaus Iohannis potrivit cărora nu acceptă propunerile de remaniere a Guvernului, că preşedintele a avut un discurs "demagogic", prin care a arătat că scopul său este acela de a aduce PNL şi USR la guvernare.
"Afirmaţiile preşedintelui Iohannis se înscriu în linia de până acum şi iată că, din cauza conjuncturii actuale, şeful statului are ocazia să atingă nivelul cel mai înalt al acestui discurs demagogic. Situaţia internă i-a dat ocazia să respingă propunerile de remaniere fără nicio justificare, utilizând doar nişte formule generale şi sperând că astfel îşi va atinge ţelul, acela de a aduce PNL şi USR la guvernare. Vom vedea ce pot face aceste două partide pentru concetăţenii lor. Eu prevăd că vin zile austere pentru români şi cred că lucrurile acestea nu vor întârzia foarte mult", a declarat, pentru AGERPRES, Dumitru Buzatu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că nu acceptă nicio propunere de remaniere a Guvernului şi a afirmat că Executivul are nevoie de o nouă confirmare în Parlament, solicitând ca această procedură să fie declanşată.