Antena 3 CNN Externe Baron al drogurilor, capturat după 30 de ani. Și-a făcut operații estetice să nu poată fi identificat - VIDEO

Baron al drogurilor, capturat după 30 de ani. Și-a făcut operații estetice să nu poată fi identificat - VIDEO

<1 minut de citit Publicat la 10:41 02 Iul 2017 Modificat la 10:41 02 Iul 2017

Unul dintre cei mai importanți baroni ai traficului de cocaină în America de Sud a fost capturat după 30 de ani în care a fost căutat, potrivit BBC.

Luiz Carlos da Rocha a recurs chiar și la operații estetice pentru a nu putea fi identificat. Este considerat liderul uneia dintre cele mai mari rețele de trafic de cocaină din America de Sud și a fost condamnat la 50 de ani de închisoare pentru faptele sale.

Aproximativ 150 de agenți au fost implicați în operațiunea care a dus la capturarea sa, operațiune numită Spectrum, pentru modul de viață al lui Da Rocha. Acesta „trăia discret, ascuns în umbră, scăpând astfel poliției timp de aproape 30 de ani” după cum a precizat poliția federală din Brazilia.

În total, rețeaua de droguri produce aproximativ cinci tone de cocaină pe lună. Astfel, Luiz Carlos da Rocha a reușit să strângă o avere personală de aproape 100 milioane de dolari. Poliția din Brazilia a anunțat că va încerca să-i confiște bunurile.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole