În ultimele două decenii, ampla facilitate a fost centru puterii militare în Afganistan.
Transferul bazei Bagram către trupele afgane s-a făcut fără ceremonie, la finalul celui mai lung război purtat de Statele Unite, notează sursa citată.
Dintr-o pistă pentru avioane aproape în ruine și câteva clădiri cu probleme în alimentarea cu electricitate, baza aeriană s-a transformat într-o mică metropolă cu magazine, săli de sport și de cursuri pentru soldații și contractanții mobilizați aici.
Pista de peste trei kilometri, brăzdată de dârele negre de cauciuc ale numeroaselor aterizări și decolări, a reprezentant punctul de start pentru operațiunile militare din Afganistan și a găzduit avioane de transport, de vânătoare și elicoptere de atac.
Baza Bagram a fost vizitată de președinții americani George W. Bush, Barack Obama și Donald Trump. Toți au promis victoria și un viitor mai bun pentru Afganistan, amintește CNN.
Războiul din Afganistan: 2.000 de americani s-au întors în sicrie
În decurs de 20 de ani de "război contra terorii", de aici s-au întors în sicrie aproximativ 2.000 de soldați americani.
Vizată în decursul anilor de numeroase atacuri talibane, inclusiv atacuri sinucigașe și tiruri de rachete, baza a fost transferată trupelor afgane nu ca urmare a violențelor, ci a diplomației.
Acordul semnat la Doha, în Qatar, în februarie 2020, între administrația Trump și talibani, a semnalat începutul sfârșitului prezenței americane.
La mijlocul anului 2011, în Afganistan erau aproximativ 100.000 de militari americani și alți 35.000 de contractanți.
Retragerea americană din Afganistan se va încheia înainte de 11 septembrie
10 ani mai târziu, datele oficiale indică 2.500 de soldați și 18.000 de contractanți.
Conform angajamentului administrației Biden, ultimul soldat american ar urma să părăsească Afganistanul până la 11 septembrie 2021 însă, ținând cont de ritmul actual al retragerii, este clar că procesul se va încheia mult mai devreme, estimează CNN.
În ultimele zile, militarii au încărcat în avioanele de transport ultimele piese de echipament considerate suficient de valoroase pentru a justifica trimiterea lor în SUA.
Comandamentul central american a anunțat, săptămâna aceasta, că a scos din Afganistan echivalentul a 900 de avioane C-17 încărcate și a distrus circa 16.000 de piese de echipament.
Foto: Președintele american Donald Trump în vizită la baza militară în 2019