Antena 3 CNN Life Travel Barcelona îşi alungă turiştii. De ce recurg autoritățile la astfel de măsuri

Barcelona îşi alungă turiştii. De ce recurg autoritățile la astfel de măsuri

<1 minut de citit Publicat la 09:13 28 Apr 2017 Modificat la 09:13 28 Apr 2017

Autoritățile din Barcelona încearcă să îndepărteze turiștii, chiar dacă aceștia asigură o mare parte a câștigurilor economice din oraș. Astfel, oficialităţile au declanşat un plan de oprire a turismului până în 2020, poitrivit descopera.ro.

În 2016, 32 de milioane de turiști au vizitat Barcelona.

Primarul din Barcelona, Ada Colau, a prezentat un plan care are scopul de la limita numărul turiştilor pentru eliminarea efectelor negative resimţite de localnici.

Pentru combaterea preţurilor crescute ale proprietăţilor, administraţia va creşte taxele apartamentelor de vacanţă şi nu va mai furniza licenţă pentru noile apartamente.

Sunt și zone în care, oficialităţile doresc să restricţioneze traficul şi relocarea teraselor care ocupă trotuarele.

Măsurile vor fi luate în urma presiunilor localnicilor în timpul marşului din ianuarie împotriva gentrificării oraşului.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole