Decizia organizării celui mai mare exercițiu antiterorist a fost luată de Ministerul de Interne în contextul conflictului din Orientul Mijlociu care a înăsprit măsurile de securitate în întreaga lume.
Din acest motiv, Barcelona va experimenta, în această seară, cel mai mare exercițiu efectuat până în prezent, la care vor participa 500 de persoane printre care forțele de securitate, forţe de urgențe și 250 de studenți pe post de figuranți pentru pasagerii în gară.
La exercițiu vor participa 170 de militari, potrivit Ministerului de Interne și a Consiliului Local din Barcelona, şi are ca scop testarea răspunsului forțelor de urgență la un atac cu victime multiple și decese.
Testul va simula un atac real în interiorul Gării Sants, una dintre principalele gări din orașul Barcelona şi se va desfășura în noaptea de joi spre vineri în intervalul orar 23:00 pm și 4:00 am., informează es.e-noticies.cat
Circulația pe străzile din apropierea gării va fi afectată. Mai multe echipaje medicale, echipaje de poliţie şi vehicule de urgenţă vor fi prezente în zonă pentru a testa toate răspunsurile.