Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbatul s-a stins din viață, iar după asta 500 de oameni dintr-un oraș din Galați au aflat ce secret cumplit ascunsese în tot acest timp

Bărbatul s-a stins din viață, iar după asta 500 de oameni dintr-un oraș din Galați au aflat ce secret cumplit ascunsese în tot acest timp

1 minut de citit Publicat la 13:01 20 Feb 2019 Modificat la 13:01 20 Feb 2019

500 de pensionari au contribuit ani de zile la o Casă de Ajutor Reciproc (C.A.R.), care are sediul în localitatea Tîrgu Bujor din judeţul Galaţi. În urmă cu câteva luni, preşedintele C.A.R.-ului a decedat, singura persoană care se mai ocupă acum de acest O.N.G. este contabila. De luni bune, ajutoarele de înmormântare care ar fi trebuit achitate către rudele membrilor cotizanţi au fost sistate. Tocmai de aceea, localnicii au cerut ajutorul autorităţilor locale.

"Este o situaţie foarte gravă, din păcate. O asociere care se pare că dă faliment şi rămân păgubiţi peste 500 de pensionari, care de zeci de ani cotizează, în speranţa că atunci când viaţa va lua sfârşit, cei care se vor îngriji de trecerea lor în nefiinţă să poată primi un bănuţ. Este grav ce se întâmplă. Din păcate, autoritatea publică locală nu are nici un fel de responsabilitate. Mai mult decât atât, constat că există un vid legislativ, astfel încât nimeni nu controlează aceste forme asociative care se joacă cu banii oamenilor. Putem spune că a fost ca un joc piramidal", a spus Laurenţiu Gâdei, primarul localităţii Tîrgu Bujor.

Oameni sunt extrerm de supăraţi. După ce au contribuit zeci de ani la acest C.A.R., au rămas fără bani. Ei plăteau o cotizaţie de cinci lei pe lună, respectiv 60 de lei pe an, iar rudele urmau să primească, după decesul unui membru, o sumă ce varia între 100 şi 800 lei, ca ajutor pentru înmormântare, scrie monitoruldegalati.ro.

Etichete: pensionari
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole