Antena 3 CNN Externe Mapamond Bărbatul care a trăit singur pe o insulă peste 30 de ani a murit

Bărbatul care a trăit singur pe o insulă peste 30 de ani a murit

D.C.
1 minut de citit Publicat la 15:18 08 Ian 2025 Modificat la 15:42 08 Ian 2025

Un bărbat care a trăi singur mai bine de 30 de ani pe o insulă pustie din Marea Mediterană a murit la vârsta de 85 de ani, la doar trei ani după ce s-a întors la civilizație.

Mauro Morandi a fost supranumit Robinson Crusoe de către mass-media după ce a fost identificat ca fiind singurul rezident al insulei Budelli, un vechi adăpost din cel de-al Doilea Război Mondial, aflată în largul insulei italiene Sardinia. Mauro era foarte fericit cu viața lui solitară.

Morandi a rămas pe insulă după ce catamaranul cu care încerca să navigheze spre Polinezia, în 1989, a naufragiat. Și-a explicat decizia prin aceea că voia să scape de societate și consumerism.

[GAL layout="5"]

Morandi a locuit timp de trei decenii singur, într-o casă făcută din coral, granit și scoici adunate de pe insula pitorească. El a fost evacuat de autoritățile italiene în 2021, când statul italian a transformat insula într-un parc natural, potrivit CNN.

În cei 32 de ani petrecuți pe insulă, el a păstrat plajele curate și descris puținilor turiști care ajungeau pe insulă ecosistemul acesteia. Pentru iarnă, el își configurase un sistem de energie solară improvizat și și-a încălzit casa cu un șemineu.

După ce a fost evacuat, statul l-a mutat în La Maddalena, un arhipelag de lângă Sardinia, desemnat parc național, unde a locuit într-un apartament cu un dormitor.

El a fost mulțumit să descopere avantajele vieții moderne: „Sunt fericit că am redescoperit plăcerea de a trăi o viață bună și de a mă bucura de confort”, a spus el pentru CNN în 2021.

Vara trecută, după ce a căzut, Morandi a ajuns într-un azil de bătrâni din orașul Sardinia Sassari, apoi s-a mutat în orașul Modena, din nordul Italiei, unde s-a născut și a lucrat ca profesor de educație fizică până în 1989.

Potrivit CNN, el a murit weekend-ul trecut, la Modena, după ce starea lui de sănătate se deteriorase. 

Etichete: Sardinia insule Italia
Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole