Bărbatul a făcut vineri scandal și a provocat mai multe distrugeri pe holul blocului în care locuia. Așa că la fața locului s-au deplasat polițiști de la Secția 13.
„Vineri, în jurul orei 14.00, prin apel 112 a fost sesizat faptul că într-un imobil situat pe un bulevard din sectorul 3, un bărbat dezbrăcat face scandal pe palierul imobilului și provoacă distrugeri”, anunță Poliția București.
„La vederea acestora bărbatul, aflat într-o vizibilă stare de tulburare, având asupra sa două obiecte metalice lungi, a început să profereze amenințări, după care a pătruns în apartament și a refuzat să deschidă ușa”, conform sursei citate.
Ulterior, bărbatul a ieșit pe balcon de unde a continuat să îi amenințe pe oamenii legii. La un moment dat, acesta a sărit de la înălțime și s-a prăbușit peste un autoturism.
A fost solicitat un echipaj de prim ajutor, care l-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Bărbatul a murit însă din cauza leziunilor incompatibile cu viața.