Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat din Vaslui a dat foc casei, iar apoi s-a sinucis în pădure, la scurt timp după ce a aflat rezultatul unor analize

Un bărbat din Vaslui a dat foc casei, iar apoi s-a sinucis în pădure, la scurt timp după ce a aflat rezultatul unor analize

<1 minut de citit Publicat la 19:54 27 Mai 2020 Modificat la 19:54 27 Mai 2020

Cunoscuții bărbatului spun că ar fi recurs la gestul extrem după ce a făcut analize și a aflat că avea probleme grave cu ficatul.

Deși urma să aibă o nouă serie de analize chiar astăzi, bărbatul nu a vrut să mai trăiască.

Se pare că acesta locuia în aceeași curte cu părinții săi. El stătea singur în casă, iar părinții locuiau într-o anexă.

Familia bărbatului e șocată și nu s-a așteptat nicio clipă să recurgă la gestul extrem.

”Am văzut flacăra afară și am strigat ajutor, ajutor. cine să vină?! Aici nu stă nimeni, acolo nimeni. Focul s-a întins până au venit pompierii. S-a dus tot din casă”, a povestit tatăl bărbatului, potrivit știrileprotv.

”După 2 ore au lichidat incendiul. Apoi au procedat la căutarea presupusei victimei, sub resturile arse și prăbușite, însă nu au găsit nicio urmă ulterior, presupusa victimă a fost găsită spânzurată în proximitatea imobilului”, a spus Elvis Pirus, purtător de cuvânt al IJSU Vaslui.

Oamenii legii fac în continuare cercetări privind decesul bărbatului.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole