Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat din Suceava a fost găsit mort în casă, cu un cuţit înfipt în ochi

Un bărbat din Suceava a fost găsit mort în casă, cu un cuţit înfipt în ochi

Paul Ciurari
1 minut de citit Publicat la 20:25 13 Noi 2021 Modificat la 20:25 13 Noi 2021

Bărbatul locuia singur, iar vineri seară pe la el a trecut un vecin care îi mai aducea mâncare și care a făcut descoperirea macabră. 

Bărbatul în vârstă de 63 de ani, locuia singur în satul Petia, comuna Bunești. Era cunoscut în localitate că de multe ori obișnuia să consume alcool, cu prietenii săi. 

Vineri seară, un vecin a trecut pe la el, să-i aducă mâncare și astfel i-a găsit trupul neînsuflețit. Imediat vecinul a anunțat autoritățile, iar la fața locului au ajuns polițiști și procurori criminaliști.

Pe corpul bărbatului erau mai multe urme de violenţă

Trupul bărbatului prezenta mai multe urme de violență, iar la nivelul ochilor se pare că a fost înjunghiat.

Toate indiciile par să arate că este vorba de o crimă, însă urmează să se stabilească cine este autorul și care a fost mobilul crimei.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul a avut parte de o moarte extrem de violentă. A suferit mai multe răni prin înjunghire, iar la final autorul a lăsat cuţitul înfipt în el.

Victima are mai multe rude în Constanța, însă nu şi acolo unde locuia. Era cunoscut ca și consumator de băuturi alcoolice, iar ca personalitate era destul de introvertit.

Vecinii îl mai ajutau cu mâncare gătită, el neavând altă sursă de venit decât ceea ce câștiga ca și zilier prin sat.

Ultima oară a fost văzut joi dimineață, când a mers la birtul din sat unde a consumat alcool, după care a pornit spre casă.

Vecinii spun că nu au auzit și că nu au văzut nimic suspect în seara crimei. 

După apelul la 112, la fața locului a venit o armată de criminaliști care a ridicat mai multe probe. Cercetările au continuat până târziu în noapte, după care au fost reluate la primele ore ale dimineții. 

Bărbatul locuia singur, bea şi era introvertit

Vecinii au fost luați și audiați fiecare în parte, pentru a se stabili un film al ultimelor ore ale victimei. Se presupune că acesta ar fi decedat joi noaptea, însă se vor ști mai multe după analizele de laborator.

Criminaliștii s-au întors și ei la fața locului, în speranța de a găsi noi probe și indicii care ar putea conduce spre făptașul sau posibil făptașii.

Oamenii spun că bărbatul era un om liniștit, care nu provoca niciodată niciun scandal și nu s-ar fi antrenat în niciun conflict. Nimeni nu își explică ce s-a întâmplat și cine ar putea fi autorul acestei crime violente.

Etichete: crima Suceava cutit
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole