Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat din Suceava s-a prezentat la camera de gardă pentru că i s-a ridicat părul pe abdomen când se uita la televizor. Medicii au aflat cauza

Un bărbat din Suceava s-a prezentat la camera de gardă pentru că i s-a ridicat părul pe abdomen când se uita la televizor. Medicii au aflat cauza

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 17:09 25 Ian 2024 Modificat la 17:12 25 Ian 2024

Medicii din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență "Sf. Ioan cel Nou" din Suceava se confruntă uneori cu situații în care pacienții ajung la camera de gardă cu "simptome" care, de multe ori, nu justifică solicitarea unei consultații.

Medicul-șef al UPU Suceava, dr. Liviu Cîrlan, a declarat că în 24 de ore el și colegii săi urgentiști văd aproximativ 270 de pacienți, în zilele de luni întotdeauna peste 300 de pacienți, dintre care circa 80 nu sunt cazuri de urgență, adică așa-numitele cazuri de cod albastru sau alb.

Asta în condițiile în care UPU Suceava are în total 11 medici, cu tot cu șeful de secție, care acoperă solicitările 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Săptămâna trecută, de exemplu, la UPU s-a prezentat un sucevean care le-a spus medicilor că a venit fiindcă a visat urât.

"A fost întrebat de colegi dacă mai are și alte probleme și a spus că nu, doar atât, a visat urât. Altul a venit fiindcă i s-a ridicat părul pe abdomen când se uita la televizor. Se electrizase cu telecomanda, dar nu și-a dat seama", a relatat medicul.

Dr. Cîrlan afirmă că în foarte multe situații de non-urgențe cei care vin la UPU sunt persoane tinere, care dacă au modificare a stării generale caută imediat simptomele pe internet și se opresc la cele mai grave boli care ar avea semnele respective, intră în panică și merg la Urgență.

"La un moment dat aveam pe paturi în UPU patru tineri pregătiți pentru consult. Toți butonau telefoanele. Am întrebat care e urgența? Unul spunea că îi amorțește o mână, altul că i se pare că are înțepături în piept... Toți căutau pe net direct . Bineînțeles că infarctul poate să apară și la vârste tinere, dar nu era cazul aici. Zilnic, cel puțin o persoană se prezintă în UPU pentru că 'are senzația că...' ”, a spus medicul-șef al UPU Suceava, potrivit Monitorul de Suceava.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole