Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Slatina a fost găsit fără suflare în această dimineaţă în apartamentul său.
Bărbatul s-a spânzurat după ce a primit plicul în care era factura de la curent.
Acesta locuia singur într-o garsionieră.
Ca mesaj de adio, acesta ar fi scris pe factură: "Ultima variantă, o moarte".
Se pare că bărbatul ar fi recurs la acest gest în urmă cu câteva zile.
Anchetatorii au ajuns la această concluzie deoarece corpul bărbatului era deja în stare de putrefacție în momentul în care a fost descoperit.
Se fac cercetări pentru a se descoperi exact ce s-a întâmplat.
Bărbatul era angajat la ARLO Slatina, însă de aproximativ o săptămână aflase că intrase în șomaj tehnic.