Totul s-a întâmplat sâmbătă, 4 mai, în jurul orei 14:30. Bărbatul în vârstă de 53 de ani a mers în grădina din spatele casei, a pus mâna pe benzină și chibrit, apoi s-a autoincendiat, sub privirile a doi adolescenți, fiul său și nepotul, ambii în vârstă de 17 ani.
Cei doi au intervenit pentru a-i salva viața.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și salvare.
Incendiul a fost stins, iar bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizaţi cu privirea faptul că, un bărbat din Giarmata Vii s-ar fi autoincendiat.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, care s-a autoincendiat în grădină din spatele casei.
Până la sosirea forțelor, incendiul a fost lichidat de către fiul și nepotul acestuia, ambii în vârstă de 17 ani.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează verificări pentru stabilirea tuturor cauzelor producerii acestui incident”, a transmis IPJ Timiș.
Românii care suferă de depresie și anxietate pot găsi sprijin în abordarea sănătății mintale și emoționale, la primul hub antidepresie din România, la TEL VERDE 0374.456.420, disponibil 24 de ore din 24. De asemenea, cei care prezintă impulsuri suicidale, sau familiile acestora, pot găsi asistență la Alianța Română de Prevenție a Suicidului, la telefon 0800 801 200, în zilele de Vineri, Sâmbătă și Duminică, sau, 24/7, prin email la sos@antisuicid.ro