Poliția Capitalei - Secția 2 a fost sesizată, de către un agent de pază al unui complex de locuințe din Sectorul 1, despre faptul că un bărbat ar fi fost introdus într-o autoutilitară, împotriva voinței sale.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii care au demarat verificările în vederea depistării autovehiculului în cauză.
În GALERIA FOTO de mai jos puteți vedea mai multe imagini de la locul incidentului.
[GAL layout="3"]În urma activităților specifice, la scurt timp, victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 33 de ani, a fost găsită de către polițiști din cadrul Secției 6, pe o stradă din Sectorul 1. Un echipaj de prim-ajutor i-a acordat acestuia îngrijiri medicale, fiind transportat la spital pentru investigații suplimentare.
De asemenea, autoutilitara a fost identificată în proximitatea locului unde a fost găsită victima. "În aceste momente sunt efectuate investigații, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în vederea depistării autorilor" a transmis Poliția Capitalei.