Antena 3 CNN Actualitate Locale Miracol pentru un bărbat, prins timp de opt ore sub un mal de pământ | Misiune cu succes a pompierilor din Suceava

Miracol pentru un bărbat, prins timp de opt ore sub un mal de pământ | Misiune cu succes a pompierilor din Suceava

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:06 16 Dec 2023 Modificat la 22:06 16 Dec 2023

"După aproximativ 8 ore de muncă asiduă, pompierii suceveni au reușit să ajungă la persoana surprinsă de un mal de pământ, în localitatea Pojorâta. Evenimentul s-a produs astăzi, în jurul amiezii, când trei bărbați lucrau pentru curățarea unei fântâni, iar malul acesteia s-a surpat peste unul dintre ei. Bărbatul a fost surprins sub un strat gros de pietre și lut", a anunțat IGSU.

La fața locului, s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale, un echipaj SMURD și altul aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

[GAL layout="4"]

În sprijinul echipajelor, la locul evenimentului au intervenit două buldoexcavatoare, de la Comitetul Local pentru Situații de Urgență Pojorâta.

Victima a fost găsită la mare adâncime.

"Pentru a ajunge cât mai repede la victimă, salvatorii au săpat până la o adâncime de aproximativ patru metri, cu ajutorul buldoexcavatoarelor, au consolidat malurile și au continuat săpăturile, inclusiv manual.

Citește și: O tânără româncă, răpită de Hamas, a fost ucisă de teroriști | MAE anunță încă un ostatic în Fâșia Gaza

Victima a fost găsită la o adâncime de aproximativ 8 metri, fiind acoperită de un strat de piatră de peste 5 m înălțime", a mai anunțat IGSU.

Persoana a fost recuperată și predată echipajului UTIM, pentru a fi transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole