Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Brașov au efectuat 13 percheziții la domiciliul mai multor indivizi, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
Aceștia au descoperit mai multe bunuri, printre care arme, muniție și carne de vânat.
Mai mult, în vederea cercetărilor, au fost ridicate două autoturisme și au fost puse în aplicare 13 mandate de aducere emise pe numele persoanelor percheziționate.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov continuă activitățile procedurale, în vederea probării întregii activități infracționale, în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propusă soluție legală.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, al Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, precum și de cel al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov.