Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbat mort pe loc în timp ce era tras cu colacul pe zăpadă. O altă tânără are șanse minime de supraviețuire în urma impactului

Bărbat mort pe loc în timp ce era tras cu colacul pe zăpadă. O altă tânără are șanse minime de supraviețuire în urma impactului

Accident grav în județul Satu Mare. Un bărbat de 35 de ani a murit pe loc în timp ce era tras pe zăpadă de mașina unui prieten. Alte două tinere au fost rănite grav.

de Vasile Dale    |   

Totul s-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00.00, pe drumul forestier "Brada", situat în extravilanul localității Negrești Oaș, în zona "Luna Șes"

Potrivit informațiilor PresaSM, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Negrești-Oaș, aflat la volanul unui Mercedes, înmatriculat în Franța, a tractat trei persoane pe un colac tubby și o cameră auto, respectiv un bărbat în vârstă de 35 de ani, și două femei, ambele în vârstă de 21 de ani.

S-au izbit violent de un copac

Din păcate, cele trei persoane tractate s-au izbit violet de un copac situat pe marginea drumului, cel mai probabil din cauza condițiilor de drum. În urma impactului, bărbatul de 35 de ani a decedat iar cele două tinere au fost rănite foarte grav. 

Una dintre acestea este în stare critică, cu șanse foarte mici de supraviețuire, spun medicii. Cea de-a doua tânără este în afara oricărui pericol, însă a suferit o fractură de picior și o contuzie de coloană.

Șoferul avea o alcoolemie de 0,04 mg/l 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
 
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă. Nefiind un drum public, accidentul nu este considerat a fi unul rutier.

Bărbatul a murit pe loc

”În cursul acestei nopți, în jurul orei 00:10, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor 3 victime rezultate în urma producerii unui accident rutier, pe strada Luna Șes, din localitatea Negrești Oaș. 

În accident a fost implicat un autoturism care trăgea un tubing pe care se aflau 3 persoane.

La fața locului s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comanda, două ambulanțe SMURD (una de terapie intensiva mobilă și una cu echipaj de prim-ajutor) și doua ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. 

Două victime (ambele de sex feminin, în vârstă de 21 de ani) au fost transportate la spital, iar o victimă de sex masculin în vârstă de 35 de ani a fost declarată decedată”, se arată în comunicatul Poliției. 

Etichete: Brada Satu Mare
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile