Surse judiciare spun că anchetatorii au descoperit în camera în care s-a produs tragedia și un document straniu, o legitimație emisă în fosta Uniune Sovietică de o instituție din Cernăuți, actualmente oraș de pe teritoriul Ucrainei. Legitimația este foarte posibil să fi fost emisă de fostul Serviciu Secret Sovietic cunoscut în toată lumea sub denumirea de KGB.
Soția bărbatului de 82 de ani este cea care l-a găsit pe soțul ei mort în apartament. La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii dar și echipe medicale în încercarea de a-i salva viața.
În ciuda eforturilor, acest lucru a fost imposibil, rana de la nivelul capului fiind provocată de o armă improvizată.
Criminaliștii au preluat cercetarea de la fața locului, iar surse judiciare spun că în camera unde a fost găsit bărbatul a fost identificată și o legitimație emisă în fosta URSS.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, continuându-se cercetările în acest caz.