Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din cartierul bucureștean Berceni. Primele imagini de la locul tragediei

Un bărbat a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din cartierul bucureștean Berceni. Primele imagini de la locul tragediei

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 22:48 29 Iul 2023 Modificat la 23:45 29 Iul 2023

Din primele informații, este vorba despre un imobil de pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, nr. 126. 

În urma căzăturii, bărbatul a murit. Nu se cunosc la acest moment circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.

[GAL layout="2"]

”La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 21.35, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 16 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de aproximativ 35 de ani, s-ar fi precipitat, de la un etaj superior al unui bloc, din Sectorul 4.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constatat decesul persoanei.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Poliția Capitalei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole