Un barbat a murit, in Arges, intr-un accident rutier pe care chiar el l-a provocat. Omul conducea o dubă, a ieșit de pe șosea și s-a oprit într-un stâlp.
În urma impactului, bărbatul a murit pe loc.
Omul avea 48 de ani și era din localitatea Potcoava, județul Argeș.
Pe scaunul din dreapta era soția lui, o femeie în vârstă de 45 de ani.
Duba a ieșit cu viteză de pe DN Pitești-Câmpulung, în zona Mărăcineni.
A izbit un stâlp și a rupt o parte dintr-un gard de beton.
Medicii de pe ambulanță, sosiți la fața locului, au încercat resuscitarea bărbatului, însă acesta nu a mai putut fi salvat.
Soția a fost transportată la Spitalul de Urgență din Pitești, cu multiple fracturi.
Politiștii suspectează că omului i s-a făcut rău la volan și fac în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.