Antena 3 CNN Actualitate Locale Canicula a făcut prima victimă și în România. Un bărbat din Vaslui a murit în timp ce lucra la acoperișul blocului

Canicula a făcut prima victimă și în România. Un bărbat din Vaslui a murit în timp ce lucra la acoperișul blocului

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 17:54 19 Iun 2024 Modificat la 17:54 19 Iun 2024

Un bărbat de 60 de ani din Vaslui a murit în timp ce lucra la acoperișul blocului în care locuia. Este primul deces înregistrat în România din cauza caniculei. 

Potrivit familiei, bărbatul urcase pe acoperișul blocului de opt etaje pentru a repara acoperișul încă de la primele ore ale dimineții. La ora 12:00 acesta a revenit în casă pentru a mânca prânzul. 

În ciuda faptului că membrii familiei l-au rugat să nu mai continue lucrările pe acoperiș, pentru că afară era extraordinar de cald, bărbatul, în vârstă de 60 de ani a ieşit din nou afară pentru a termina lucrarea. 

După ce a văzut că bărbatul nu mai revine, una dintre nepoate a ieșit în fața blocului pentru a-l chema în casă. Atunci a fost momentul când bărbatul a fost văzut inconștient legat de frânghia cu care se asigurase. Nepoata bărbatului a sunat imediat la 112.

La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, care a constatat că bărbatul prezenta arsuri solare și se afla în stop cardiorespirator. Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva, bărbatul nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. 

Meteorologii susțin că în următoarea perioadă mercurul în termometre va urca până la 40°C, așadar trebuie să fim extrem de precauți.

În partea de vest a țării, în Timiș, astăzi, opt persoane au avut nevoie de îngrijire a medicilor, iar la Drobeta Turnu Severin, patru persoane au avut de asemenea nevoie de intervenția cadrelor medicale. Două dintre persoane au ajuns chiar și la spital. 

Peste 550 de pelerini au murit în timpul pelerinajului de la Mecca, cei mai mulți din cauza căldurii. Temperaturile au depășit 46 de grade Celsius

Peste 550 de oameni şi-au pierdut viaţa în timpul pelerinajului de la Mecca. Mai bine de 1,8 milioane de credincioși participă la el. Temperaturile au depășit 46 de grade Celsius în Arabia Sudită. 

Valul de aer fierbinte din Africa de Nord a adus temperaturi record în zona de est a Mării Mediterane. În Cipru și Grecia mai multe persoane au murit din cauza căldurii, iar Turcia se luptă cu incendii de vegetație, în timp ce temperaturile au depășit 40 de grade Celsius. Un val de căldură sufocant a lovit şi Indonezia, iar în Vietnam au fost înregistrate peste 100 de recorduri de temperatură în luna aprilie.

Sunt temperaturi-record în Creta. S-au înregistrat 44,5 grade Celsius, în timp ce în Peloponez valorile s-au apropiat de 44 de grade. La Atena, temperatura a atins 42 de grade Celsius, iar Acropola a rămas închisă pentru turişti.

Școlile au fost închise şi autoritățile medicale au emis avertismente pentru populație. Cel puțin cinci turiști, inclusiv medicul și jurnalistul britanic de televiziune, Michael Mosley, au murit în Grecia săptămâna trecuta. Cel mai lung val de căldură a fost înregistrat anul trecut în iulie, când temperaturile ridicate au persistat 16 zile.

Este cod roşu de caniculă şi în Cipru, cu temperaturi de 45 de grade Celsius. Şi aici căldura a făcut victime. Doi oameni au murit din cauza insolației. Alți trei sunt în stare gravă.

Căldura extremă a început să lovească si Statele Unite ale Americii. Centrul federal de prognoză meteorologică spune că va fi cea mai lungă perioadă de căldură din ultimele decenii. Astfel, se prognozează că aproximativ 265 de milioane de persoane vor fi afectate de temperaturile care vor depăși 32 de grade Celsius, iar în unele zone valorile vor urca până la 40 de grade Celsius.

Indonezia a avut deja cea mai călduroasă lună aprilie din ultimele patru decenii, potrivit oficialilor de rang înalt ai agenției meteorologice. Acum, locuitorii din Asia de Sud și Asia de Sud-Est, din Myanmar până în Filipine se află sub un val de căldură sufocant. Peste 100 de recorduri de temperatură au fost înregistrate în Vietnam în luna aprilie, în timp ce în Bangladesh și Myanmar au fost doborâte, de asemenea, recorduri de căldură pentru această lună.

Etichete: barbat mort canicula
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole