Ieri seară însă, cei doi, s-au întâlnit din nou, s-au luat la ceartă, iar atacatorul lui a plecat acasă de unde a luat un cuţit şi a revenit la barul din localitate unde şi-a înjunghiat mortal victima.
Crima a avut loc într-un bar din localitatea Salcia, judeţul Mehedinţi. Cei doi bărbați s-ar fi certat timp îndelungat, iar, la un moment dat, victima a fost atacată cu un cuţit.
"Am vorbit cu el la telefon, s a luat cu el şi tot îl înjura şi i-am zis să vină acasă şi nu a venit. Pe viaţă să îi dea. Eu eram acasă cu băieţelul", a spus soţia bărbatului înjunghiat mortal.
Între criminal și victima sa au existat și alte certuri, în trecut.
Trupul bărbatului a ajuns la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei, iar poliţiştii au deschis un dosar penal pentru omor.