Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbatul care hărţuia studentele din Cluj a fost lăsat liber

Bărbatul care hărţuia studentele din Cluj a fost lăsat liber

Bianca Timșa
1 minut de citit Publicat la 16:31 09 Iun 2022 Modificat la 18:01 09 Iun 2022

Bărbatul de 39 de ani din Cluj-Napoca, acuzat că a hărțuit mai multe tinere, a fost inițial reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni, însă după ce a fost prezentat magistraților, acesta a primit control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Agresorul sexual este acum liber

În ultimele luni, mai multe tinere au fost abordate de individ, iar acesta le-ar fi făcut propuneri indecente sau le-ar fi atins.

Totul s-a întâmplat în mai multe locuri publice, precum stații de autobuz sau parcuri, dar și în baia unui cămin studențesc de fete, unde bărbatul s-a furișat.

Toate aceste fapte s-ar fi petrecut în toiul zilei.

Bărbatul a intrat în căminul studente de pentru a aborda fetele

El a ajuns în baie peste o fată. Nimeni nu știe cum individul a trecut de  pază.

Fetele nu au depus atunci plângere, însă în urmă informațiilor apărute în spațiul public poliția s-a autosesizat.

"La data de 7 iunie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 39 de ani, din Cluj-Napoca, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de hărțuire, agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri și violarea sediului profesional.În baza verificărilor demarate în cauză, s-a stabilit că în perioada aprilie - mai acesta ar fi abordat studente în diferite locații publice din municipiul Cluj-Napoca, precum și într-un cămin studențesc, manifestând o atitudine hărțuitoare față de acestea, făcându-le totodată propuneri indecente. Ulterior, acesta a fost prezentat magistraților, care au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile",  a declarat Andreea Vișan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Specialiștii susțin că individul poate fi stopat doar prin refuz şi că ar avea nevoie de consiliere psihologică.

Studentele din campus susțin că au auzit de cele întâmplate şi se tem pentru ele.

Bărbatul este  acuzat de mai multe infractiuni

Hărțuire, agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri, violarea sediului profesional dar si acte de exhibiționism în spațiul public, după ce s-ar fi manifestat violent chiar în centrul orașului. 

Anchetatorii au stabilit că, în perioada aprilie - mai, acesta ar fi abordat mai multe studente, în diferite locații publice din Cluj-Napoca. Mai mult, individul alearg fetele cu mașina pe stradă, le pipaia şi le făcea propuneri indecente.

Etichete: Cluj studente
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole