Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbat invitat la un botez cu familia, înjunghiat de un adolescent din cauza unei melodii, în Giurgiu

Bărbat invitat la un botez cu familia, înjunghiat de un adolescent din cauza unei melodii, în Giurgiu

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:36 23 Aug 2022 Modificat la 15:36 23 Aug 2022

Totul s-a întâmplat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 03.20, la un botez organizat în Giurgiu.

Scandalul a izbucnit între un bărbat de 48 de ani, din localitatea Letca Nouă, invitat la botez, şi un bărbat care cânta la petrecere. Conflictul s-a stins în local, însă lăutarul şi fiul său l-au ţinut minte pe invitat şi, la final, l-au aşteptat în afara localului.

În acel moment, fiul lăutarului, un adolecent în vârstă de 16 ani, l-a înjunghiat pe bărbat de două ori.

"La data de 20 august a.c., ora 03.20, polițiștii Secției nr.6 Poliție Rurală Mihăilești au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană a fost înjunghiată la un botez.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii și au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că, la data de 20 august a.c., ora 02.30 ar fi avut loc un conflict spontan între un bărbat, de 35 de ani, din localitatea Ghimpați, și un alt bărbat, de 48 de ani, din localitatea Letca Nouă, județul Giurgiu, motivul izbucnirii fiind o melodie cântată de către bărbatul de 48 de ani.

Bărbatul de 48 de ani, din localitatea Letca Nouă, pentru a aplana conflictul, ar fi plecat cu soția și copilul său, însă, ar fi fost așteptat de către bărbatul, de 35 de ani și ar fi fost lovit cu pumnul în zona feței, de către acesta, moment în care, copilul bărbatului de 48 de ani, în vârstă de 16 ani, ar fi luat un cuțit și l-ar fi lovit de două ori pe cel de 35 de ani.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, pe numele tânărului, de 16 ani, din localitatea Letca Nouă, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală.

La data de 21 august a.c., tânărul a fost reținut, pentru 24 de ore, iar instanța de judecată a dispus față de acesta măsura arestării preventive, pentru 30 de zile", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Etichete: Giurgiu
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole