Antena 3 CNN Actualitate Bărbatul care l-a stropit cu cerneală pe George Simion, bătut de simpatizanții AUR: ”Am fost lovit în cap și în coaste, mi-au tras masca, mi-au dat jos geaca!”

Bărbatul care l-a stropit cu cerneală pe George Simion, bătut de simpatizanții AUR: ”Am fost lovit în cap și în coaste, mi-au tras masca, mi-au dat jos geaca!”

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 12:55 26 Ian 2022 Modificat la 12:56 26 Ian 2022

Lucian H., în vârstă de 32 de ani, lucrează ca inginer într-o cunoscută companie multinațională. Tânărul spune că a folosit cerneala pentru că o avea la îndemână, activitatea soției lui implicând utilizarea acestei substanțe. El spune că a venit la Piața Unirii cu un gest premeditat, însă nu era sigur că îl va duce la capăt. 

„Cerneala o aveam la mine, dar nu am vrut neapărat să o utilizez. Acest lucru s-a întâmplat după discurs”, a declarat tânărul.

Bărbatul respinge orice asociere cu George Simion, cu AUR sau cu orice alt partid politic. 

„Nu am nicio înțelegere cu George Simion, nu am nicio legătură cu AUR sau cu el. Dimpotrivă, am idei bine întărite şi nu sunt de acord cu modul în care ei se manifestă. Nu sunt înscris în niciun partid”.

Ceea ce l-a deranjat pe Lucian au fost „mesajele populiste şi ura” pe care George Simion le-a promovat în discursurile sale.

„Au fost mesaje care m-au determinat să fac acest pas”, a spus Lucian H.

Mai mult decât atât, bărbatul cataloghează AUR ca fiind un partid extremist și își arată dezamăgirea legată de faptul că mass-media nu a relatat şi momentele de după incident. 

„După ce am dat cu cerneală în el, am încercat să plec de acolo, moment în care am fost pus la pământ şi lovit de mai multe persoane, aceste persoane fiind bineînțeles din grupul AUR. Din câte am înțeles de la Poliție, de la audieri, acele persoane erau din București. Am fost lovit în cap și în coaste, mi-au tras masca, mi-au dat jos geaca și gluga, moment în care eu am cerut ajutorul Poliției. Poliția m-a ajutat şi m-a scos din mulțimea respectivă; dacă nu ceream ajutorul Poliției, iar dacă polițiștii nu ar fi intervenit, cu siguranță acei indivizi mă lăsau la pământ şi m-ar fi linșat. Aveau o agresivitate ieșită din comun”, a spus bărbatul.

În ciuda a ceea ce s-a întâmplat, tânărul spune că nu a depus plângere la poliție. Trei ore a fost interogat de polițiști, fiind amendat cu o amendă contravențională. 

„Sincer, îmi pare rău la ceea ce s-a ajuns, la ceea ce s-a difuzat la TV şi în mass-media. În primul rând, mi-am pus familia, prietenii în niște situații neplăcute. Dacă m-aş mai fi gândit că ar putea să se ajungă aici, probabil nu m-aş fi complicat cu această acţiune”, a declarat Lucian H.

Acesta a avut și un mesaj pentru George Simion. 

„I-aş spune că nu suntem uşor de manipulat aşa cum crede el. Consider că acest gest a fost o lecție din partea poporului, din partea oamenilor care reprezintă aceleași principii ca şi mine. Simion mi se pare lipsit de principii. Am niște principii pe care George Simion încearcă să le calce în picioare, manipulează societatea în direcția în care vrea numai el. Încearcă să facă propria lui ideologie, nu știu cum să spun exact”, a adăugat ieşeanul, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Soția bărbatului a fost alături de el în Piața Unirii, la momentul atacului. Femeia este la fel de revoltată de politicile promovate de George Simion, fiind chiar mai acidă decât partenerul ei de viaţă.

„Ce aş vrea să-i transmit lui George Simion este să nu creadă că toţi românii sunt fraieri, nu toţi românii sunt uşor de manipulat. Adică, în ultimii doi ani, nu a făcut nimic altceva decât circ şi panaramă în societate. Pe mine mă dezgustă acest gen de atitudine, oameni plătiți din bani publici care să facă ce? Circ”, a spus aceasta.

Femeia spune că este „revoltător” faptul că liderul AUR „profită de pe urma pandemiei, de pe urma suferinței oamenilor, niște oameni care poate nu au niște principii solide şi pe care el îi manipulează”. 

„Uitați-vă la el, nu e în stare să scoată trei cuvinte, parcă are limba legată cu o ață, e un personaj foarte dubios, şi mi-aş dori ca oamenii să vadă lucrurile astea, şi să se trezească la realitate. E trist ce se-ntâmplă”, a mai spus tânăra.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole