Antena 3 CNN International News Un bărbat și-a petrecut ultimii 43 de ani în închisoare, acuzat de triplă crimă. A fost găsit nevinovat și eliberat

Un bărbat și-a petrecut ultimii 43 de ani în închisoare, acuzat de triplă crimă. A fost găsit nevinovat și eliberat

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 13:19 24 Noi 2021 Modificat la 13:19 24 Noi 2021

Kevin Strickland, în vârstă de 62, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea a trei oameni, în anul 1979. El a fost arestat pe când avea doar 18 ani și a petrecut 43 de ani într-un penitenciar.

Marți dimineața, judecătorul James Welsh a anulat condamnarea bărbatului: "Nu a existat nicio dovadă materială pentru crimă şi a fost condamnat doar pe baza mărturiei unei supravieţuitoare care apoi a retractat cele afirmate”.

Magistratul a mai transmis și că doi dintre cei patru autori ai raidului criminal îl exoneraseră oficial. "Încrederea instanţei în condamnarea domnului Strickland este atât de subminată încât nu se poate susţine", a adăugat acesta.

Strickland, dintr-un scaun cu rotile, a vorbit la scurt timp după ce a fost eliberat din închisoare, marți după-amiază, și a spus că este recunoscător avocaților săi și tuturor celor care l-au ascultat de-a lungul anilor în timp ce și-a menținut nevinovăția.

Toate acuzațiile penale împotriva lui sa au fost respinse. Este cea mai lungă pedeapsă executată pe nedrept din istoria Missouri și una dintre cele mai lungi din SUA, potrivit Registrului Național al Exonerărilor.

„Nu credeam că va veni această zi”, a spus bărbatul.

Jean Peters Baker, procuroarea comitatului Jackson, cea care a cerut eliberarea bărbatului, a salutat decizia judecătorului: ”în sfârşit, s-a făcut dreptate acestui om care a suferit atât de mult din cauza acestei tragice erori judiciare."

Un juriu format în totalitate din persoane de culoare albă a fost cel care l-a comndanmat pe Kevin Strickland. Martorul principal, o supraviețuitoare, nu l-a recunoscut pe bărbat ca fiind prezent la fața locului în primă instanță. Ulterior, și-a schimbat mărturia, după ce i s-a sugerat că există unele asemănări între acuzat și unul dintre indivizii care au împușcat oamenii.

Martora a susținut că eșecul ei inițial de a-l identifica s-a datorat consumului de coniac și marijuana. Cu toate acestea, în ultimii 30 de ani femeia a transmis că a făcut o greșeală în momentul respectiv și a luptat pentru eliberarea lui Strickland.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole