Poliţiştii din oraşul Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, au împuşcat vineri seara un bărbat care i-a atacat în timp ce aceştia încercau să aplaneze un conflict, agresorul lovindu-l pe unul dintre poliţişti cu o bâtă în cap.
„Patrula de poliţie din oraşul Sângeorz-Bai a fost dirijată să aplaneze un scandal. În momentul în care au încercat să-l conducă la unitatea de poliţie pe agresor, acesta i-a lovit pe cei doi poliţişti cu o bâtă în zona capului, în sprijinul lui venind şi un prieten. Urmare a somaţiilor legale, unul dintre agresori a fost rănit în zona abdominală, fiind transportat la o unitate medicală. De asemenea, unul dintre poliţişti a fost şi el transportat la spital, prezentând leziuni în zona capului” a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb.
În acest caz au fost sesizaţi şi procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud care au început o anchetă.