Antena 3 CNN Actualitate Bărbat găsit înghețat în casă, în Iași. Medici: ”Era în comă”

Bărbat găsit înghețat în casă, în Iași. Medici: ”Era în comă”

Gigi Cojocaru
1 minut de citit Publicat la 12:51 27 Dec 2021 Modificat la 12:51 27 Dec 2021

 

Pentru cadrele medicale din Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, zilele Crăciunului au fost asemenătoare cu cele de dinainte de pandemie. Au fost foarte mulți pacienți cu dureri abdominale cauzate de mâncarea în exces, ori cu tulburări cauzate de consumul de alcool. În ziua de 26 decembrie a fost înregistrat și un deces al unui bărbat găsit înghețat în casă.

Din cauza exceselor, foarte mulți au avut nevoie de îngrijiri medicale la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Sfântul Spiridon. Numărul acestora a ajuns la 200/zi, cam tot atâția cați se inregistrau în zilele de sărbătoare din anii de dinainte de pandemie. 

”Au fost două zile de gardă grea și accidente rutiere. Cel mai grav caz a fost al unui bărbat de 54 de ani, din comuna Romanești, care a fost găsit în casa aproape înghețat, era în comă cu o alcoolemie extrem de ridicată” ne-a prof.dr. Diana Cimpoesu, medic-șef UPU- SMURD.

Consumul de alcool a condus și la agresiuni între membrii aceleiași familii. Un caz care le-a dat mult de furcă medicilor de la secția ORL a fost al unui bărbat care a primit o corecție din partea soției.

Aceasta l-a tăiat cu un ciob de pahar.

O categorie aparte a pacienților a fost a celor cu boli cronice, care s-au acutizat în zilele de sărbătoare. Mulți dintre ei au fost aduși la spital de rudele care s-au întors din străinătate și și-au găsit părinții ori bunicii în stare gravă.

Însă doctorii le-au administrat tratamentele care să îi puna pe picioare. Pentru perioada următoare, medicii le recomanda tuturor românilor să nu facă excese alimentare sau bahice.

 

Etichete: ambulanta Iași alcool
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole