Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat a găsit 5.000 de euro la un bancomat din Iaşi. Ce a făcut cu banii

Un bărbat a găsit 5.000 de euro la un bancomat din Iaşi. Ce a făcut cu banii

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 17:45 04 Feb 2021 Modificat la 17:45 04 Feb 2021

Încă din copilărie, oamenii visează sau speră să găsească bani pe stradă. Un ieşean a avut parte de acest noroc, marţi, când a mers la un bancomat din oraş. El a găsit în fanta de eliberare a banilor peste 5.000 de euro.

Dacă alţii ar băga cu uşurinţă banii în buzunar fericiţi că a dat norocul peste ei, unii ar merge imediat la secţia de poliţie pentru a-i declara. După ce a analizat bine şituaţia, spiritul civic al ieşeanului l-a îndemnat să facă ce e corect. A sesizat poliţia şi a contactat reprezentanţii băncii care deţin bancomatul.

Oamenii legii au apreciat gestul ieşeanului căruia i-au dat o scrisoare de mulţumire

"Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Iaşi apreciază gestul ieşeanului, care devine astfel un exemplu de urmat pentru membrii comunităţii.

Cu această ocazie, i-a fost înmânată de către conducerea Secţiei 3 Poliţie Iaşi o scrisoare de mulţumire pentru implicarea civică în situaţia dată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Județean de Poliție din Iași.

Cât despre banii găsiţi, polițiștii spun că provin de la un client care a realizat o operațiune greșită. El a încercat să depună o sumă mai mare decât cea acceptată de către aparat și-a nu şi-a dat seama că operațiunea nu a fost finalizată. Mai mult, el a uitat și cardul în bancomat.

"După ce a constatat lipsa cardului, acesta a revenit la unitatea bancară iar situația a fost clarificată”, a transmis IPJ Iași, printr-un comunicat.

Un ieşean va sta trei ani după gratii pentru un portofel găsit pe jos. Ce era înăuntru

În 2018 un alt ieşean, în vârstă de 51 de ani, a găsit un portofel pe stradă. Pentru că nu a mers la Poliţie,  Tribunalul Iaşi a decis condamnarea sa la trei ani de închisoare cu executare.

Portofelul conținea atât carduri, cât şi codurile PIN. Astfel, a mers la bancomat şi a extras într-o singură noapte peste 1.000 de euro, înainte ca victima să realizeze ce se întâmplă şi să sune la bancă pentru a bloca cardurile.

Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor se pedepseşte

Potrivit art 243 din Codul Penal, "fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine. Împăcarea înlătură răspunderea penală".

Etichete: bancomat Iași bani
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole