Antena 3 CNN Actualitate Bărbat din Galați, acuzat că a violat doi copii dintr-un centru de plasament. A fost arestat preventiv

Bărbat din Galați, acuzat că a violat doi copii dintr-un centru de plasament. A fost arestat preventiv

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 20:47 16 Noi 2021 Modificat la 20:48 16 Noi 2021

Poliția a fost sesizată pe 15 noiembrie despre acest caz de instructorul de serviciu al unei case de tip familial.

Minorii ar fi fost închiși în apartamentul unui bloc, de pe Bulevardul Dunărea, fără posibilitatea de a ieşi. Aceștia au fost extrași de un echipaj de pompieri printr-o fereastră a apartamentului, cu ajutorul pompierilor.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi minori ar fi plecat voluntar, în urmă cu o zi, din casa de tip familial unde erau instituţionalizaţi, şi ar fi rămas peste noapte în apartamentul respectiv, împreună cu un bărbat de 32 de ani, pe care îl cunoşteau.

Dimineaţă, acesta ar fi plecat şi ar fi încuiat uşa, iar cei doi minori, rămaşi în locuinţă, l-au sunat pe instructorul casei de tip familial și i-au povestit situaţia în care se aflau.

În cursul nopţii de 14 spre 15 noiembrie, bărbatul în cauză le-ar fi oferit minorilor alcool, după care ar fi întreţinut cu aceştia raporturi sexuale.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole