Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat a rămas doar cu o găină după incendiul care a devastat zeci de case în satul Scăpău: "Nu mai am nimic!"

Un bărbat a rămas doar cu o găină după incendiul care a devastat zeci de case în satul Scăpău: "Nu mai am nimic!"

Adriana Drăghici
1 minut de citit Publicat la 20:28 09 Aug 2021 Modificat la 21:14 09 Aug 2021

Bărbatul din satul Scăpău, comuna Devesel din judeţul Mehedinţi, a rămas, astăzi, fără agoniseala de o viaţă, după ce incendiul devastator i-a transformat toată gospodăria în scrum.

În total, peste 20 de case au fost distruse de flăcările puternice care s-au extins în total satul, în câteva ore, în ciuda intervenţiei oamenilor şi a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi.

Flăcările au izbucnit în jurul orei 14.00 şi au continuat să ardă până spre seară, iar pe măsură ce timpul trecea, acestea s-au extins de la vegetaţia de pe câmp la curţile oamenilor şi apoi la case.

Incendiul puternic a ajuns şi în curtea unui bărbat, care a încercat să stingă flăcările, însă nu a reuşit. Focul a pus stăpânire pe curte, pe garduri, pe casă, pe maşină, pe coteţele animalelor, dar şi pe căruţă.

În câteva zeci de minute, întreaga agoniseală a bărbatului s-a transformat în scrum. El a reuşit să salveze o singură găină.

"Nu mai am nimic, doar ce e pe mine şi ce am în mână. Au luat foc toate, casă, maşină, animale. Ce dezastru mai mare există?", a declarat bărbatul pentru Antena 3.

Zeci de case din satul Scăpău au fost făcute scrum într-un incendiu devastator în Mehedinţi

Incendiu devastator în satul Scăpău din Mehedinţi, zeci de case cuprinse de flăcări

Potrivit ISU, peste 45 de pompieri au intervenit cu 6 autospeciale cu apa și spuma pe raza localității Scăpău, comuna Devesel, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, care se manifesta violent și s-a extins la mai multe gospodării.

Flăcările au izbucnit la vegetaţia uscată din sat, însă s-au extins cu repeziciune, iar oamenii nu şi-au mai putut salva casele.

Incendiul a distrus chiar şi cimitirul din localitate, precum şi o troiţă aflată pe drum.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole