Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat a furat o maşină de Poliţie la o petrecere în Lehliu, în timp ce poliţiştii îi legitimau pe prietenii lui

Un bărbat a furat o maşină de Poliţie la o petrecere în Lehliu, în timp ce poliţiştii îi legitimau pe prietenii lui

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 08:05 23 Ian 2023 Modificat la 08:07 23 Ian 2023

Aventura bărbatului s-a întâmplat noaptea trecută, în comuna Lehliu din Ialomiţa, acolo unde a mers la o petrecere. La un moment dat, în timpul petrecerii, proprietarul casei s-a luat la ceartă, pe telefon, cu alţi bărbaţi aflaţi într-o altă comună.

La scurt timp, "rivalii" au venit în Lehliu, iar soţia proprietarului a sunat la numărul unic de urgenţă 112 pentru a cere ajutorul Poliţiei. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din Lehliu Gară şi cei din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Dor Mărunt.

Din fericire, cele două grupuri de bărbaţi nu s-au luat la bătaie, însă poliţiştii i-au legitimat pe cei aflaţi la petrecere.

Profitând de faptul că poliţiştii erau ocupaţi să îi legitimeze pe prietenii săi, unul dintre petrecăreţi s-a urcat la volanul unei maşini de Poliţie şi a plecat de pe loc. Totuşi, el a fost prins după câteva sute de metri şi încătuşat.

Citeşte şi: Şoferul care şi-a smuls actele din maşina Poliţiei este cercetat penal: "Poliţistul a ales să plece pentru a nu escalada conflictul"

Reacţia Poliţiei, după ce un bărbat beat a furat o maşină de Poliţie în Lehliu

"În noaptea de 21/22 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară au fost sesizați de către o femeie, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că în comuna Lehliu, județul Călărași, are loc o stare conflictuală. 

La fața locului s-a deplasat patrula formată din polițiști din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară și Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt care au identificat apelanta, aceasta le-a relatat că a ținut o petrecere la domiciliu, unde au fost invitate mai multe persoane din localitate, iar în urma consumului de alcool, soțul acesteia a avut un conflict pe o rețea de socializare, cu un bărbat, din localitatea Rași, județul Ialomița.

În aproximativ 30 de minute, bărbatul din localitatea Rași, județul Ialomița a venit la domiciliul apelantei cu alte 3 persoane, iar soțul acesteia și persoanele respective și-au adresat cuvinte și expresii jignitoare, făra acte de violență.

În momentul în care femeia a apelat S.N.U.A.U. 112, cei 4 bărbați au plecat. 

Echipajul ajuns la fața locului a legitimat persoanele participante, iar într-un moment de neatenție, un bărbat din grup, s-a urcat la volanul autospecialei și a demarat în direcția înainte.

Persoana respectivă a oprit masina după aproximativ 300 de metri, moment în care a fost imobilizat de polițiști, fiind identificat în persoana unui bărbat, de 49 de ani, din comuna Chirnogi, județul Călărași.

Bărbatul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Totodată, a fost dispusă cercetarea interna cu privire la intervenție", se arată într-o informare a IPJ Ialomiţa.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole