Antena 3 CNN Externe Un bărbat a fost eliberat după ce a stat 20 de ani la închisoare pentru o crimă comisă de fratele său geamăn: "Eu sunt motivul pentru care viața ta s-a dus naibii"

Un bărbat a fost eliberat după ce a stat 20 de ani la închisoare pentru o crimă comisă de fratele său geamăn: "Eu sunt motivul pentru care viața ta s-a dus naibii"

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 10:13 03 Oct 2023 Modificat la 10:13 03 Oct 2023

Kevin Dugar, un bărbat din Chicago, SUA,  în vârstă de 44 de ani când a fost eliberat, a fost condamnat pentru o crimă comisă în 2003 în timpul căreia asupra unui grup de oameni s-au tras focuri de armă care au rezultat în uciderea unei persoane și rănirea alteia, scrie Unilad.

În 2013, însă, geamănul său identic, Karl Smith, a scris o scrisoare în care a recunoscut că el este cel care a tras cu arma. Cei doi frați au nume de familie diferite pentru că Smith a păstrat numele mamei lor dinainte de căsătorie.

Citeşte şi: Şocul trăit de două turiste când au primit nota de plată pentru o porţie de paste, servite pe o farfurie de plastic: "Este o nebunie"

"Eu sunt motivul pentru care viața ta s-a dus naibii"

Smith i-a transmis fratelui său că a păstrat un secret timp de ani de zile, dar că acum nu mai poate să îi ascundă acest lucru: "în primul rând, aș vrea să spun că îmi pare rău pentru toți anii în care ai lipsit din viața fiicei tale și, de asemenea, pentru toată durerea pe care ai suferit-o în ultimul deceniu”.

"Știi cazul pentru care ai fost găsit vinovat și despre care ai jurat că ți-a fost înscenat? Știu că tu spuneai adevărul... eu sunt motivul pentru care viața ta s-a dus naibii”, a scris Smith, potrivit The Guardian.

Polițiștii l-au prins pe fratele greșit, a recunoscut Smith mai apoi. "Uite, Kevin, te rog nu le spune mamei și tatălui. Lasă-mă pe mine să fiu cel care le spune.”

Citeşte şi: Român arestat în Olanda, după ce a fost prins în portbagaj cu o oaie furată de la grădina zoologică

Cu opt ani înainte ca Dugar să citească scrisoarea, acesta a primit o pedeapsă de 54 de ani de închisoare pentru uciderea lui Antwan Taylor, un membru al găștii Blackstones. La rândul său, Dugar făcuse parte din gașca rivală, Vice Lords, dar încercase cu disperare să lase în urmă acel stil de viață.

Dugar și-a susținut întotdeauna nevinovăția și a refuzat o ofertă generoasă prin care ar fi obținut o pedeapsă redusă la 11 ani de închisoare dacă își recunoștea fapta.

"Când nu am acceptat 11 ani, avocatul meu de la acea vreme era foarte supărat pe mine”, și-a amintit Dugar. "A aruncat cu tot ce a putut asupra mea, la naiba, mi-a spus chiar că 'nu te vei mai culca niciodată cu vreo femeie'.”

Citeşte şi: Tragedie ca la Colectiv, în Spania: Cel puțin 13 oameni au murit într-un club care a luat foc

Dugar a suspectat mereu că fratele lui ar putea fi adevăratul vinovat. Cu 10 ani în urmă, Dugar l-a întrebat pe fratele lui dacă are vreo legătură cu crima, iar acesta a negat totul.

Eliberat după ce a stat 20 de ani la închisoare pentru o crimă comisă de fratele geamăn

În copilărie, cei doi frați erau foarte apropiați și obișnuiau să se îmbrace la fel pentru ca ceilalți să nu îi poată deosebi. "Acolo unde eram eu, era și el, și viceversa. El se prefăcea că sunt eu și eu mă prefăceam că sunt el”, a povestit Smith.

După ce a examinat scrisoarea în 2018, un judecător a spus că nu este o dovadă credibilă și a refuzat să schimbe sentința primită de Dugar. Trei ani mai târziu, Curtea de Apel din Illinois a anulat acea decizie, ceea ce a dus până la urmă la eliberarea lui Kevin Dugar.

Citeşte şi: Un câine a fost surprins de radar la volanul unei mașini. Vehiculul a depășit limita de viteză

Avocatul lui Dugar a spus despre clientul său că este "nespus de bucuros”, dar că o să mai dureze până când se va adapta "la lumea care este foarte diferită de cea pe care a părăsit-o acum 20 de ani când a fost arestat pentru o crimă pe care nu a comis-o”.

Fratele lui geamăn rămâne după gratii după ce a primit o pedeapsă de 99 de ani de închisoare pentru un jaf armat petrecut în 2008 în urma căruia un băiat de șase ani a fost împușcat mortal.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole