Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat din Pitești, amendat cu 22.000 lei pentru un video postat pe o rețea de socializare

Un bărbat din Pitești, amendat cu 22.000 lei pentru un video postat pe o rețea de socializare

<1 minut de citit Publicat la 16:26 01 Mai 2020 Modificat la 16:26 01 Mai 2020

"Întrucât, în filmare, tânărul manevrează ceea ce pare a fi un pistol, în această dimineaţă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş, împreună cu luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, şi un specialist criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic Argeş, au efectuat o percheziţie la locuinţa acestuia.

În urma activităţilor s-a stabilit că tânărul nu deţine o armă supusă autorizării, dar şi că acesta a încălcat în mod repetat prevederile ordonanţelor militare, fapt pentru care i-au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.000 de lei", precizează IPJ Argeş.

Mai mult decât atât, și prietena bărbatului, care l-a însoțit în seara în care a fost realizat videoclipul și care a filmat momentul, a fost amendată cu 2.000 lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor mai vechi.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole