Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbat din Gorj, mort de un an, invitat să își schimbe actul de identitate care a expirat

Bărbat din Gorj, mort de un an, invitat să își schimbe actul de identitate care a expirat

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 21:01 15 Sep 2022 Modificat la 21:01 15 Sep 2022

Ion Rădoescu nu a putut să dea curs invitației de a se prezenta la sediul instituției pentru a-și schimba respectivul act de identitate, acesta fiind înmormântat în cimitirul din satul Văcarea, comuna Dănești, din județul Gorj. 

Vecinii lui, care sunt în viață, au fost cei care au primit invitația din partea instituției și au rămas înmărmuriți când au văzut-o. Au anunțat familia decedatului, care a fost revoltată de această gafă a autorităților, astfel că a luat hotărârea să facă publică această întâmplare, are pare neverosimilă.

Ion Rădoescu a decedat în urmă cu aproximativ un an de zile, familia și cunoscuții fiind afectați de dispariția sa, potrivit adevarul.ro.

Decesul nu a fost comunicat de primăria locală

Reprezentanții Primăriei Târgu Jiu susțin că decesul nu a fost înregistrat în Registrul Național de Evidență a Persoanelor deoarece Primăria comunei Dănești nu a transmis informările necesare:

"Primăria Dănești nu a mai transmis către Direcția de Evidență a Persoanelor Târgu Jiu comunicările de deces de doi ani. Ultima comunicare înregistrată este din luna decembrie 2020. Prin urmare, în Registrul Național de Evidență a Persoanelor nu a fost înregistrat decesul cetățeanului.

Primăria Dănești avea obligația, conform legislației în vigoare, să comunice Direcției de Evidență a Persoanelor Târgu Jiu decesul persoanei respective în termen de 10 zile de la înregistrarea acestuia.

Direcția de Evidență a Persoanelor Târgu Jiu a demarat recent o acțiune prin care se urmărește diminuarea numărului de persoane fără acte de identitate și care prevede, printre altele, transmiterea de notificări către cetățenii ale cărora documente de identitate urmează să expire", se arată într-un mesaj transmis pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Târgu Jiu.

Direcției de Evidență a Persoanelor din Târgu Jiu are mai multe comune arondate, printre care și comuna Dănești.

Etichete: Gorj mort
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole