Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat cu probleme psihice a devastat un apartament, un magazin și o mașină din Mănăștur, Cluj

Un bărbat cu probleme psihice a devastat un apartament, un magazin și o mașină din Mănăștur, Cluj

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:29 25 Oct 2023 Modificat la 21:29 25 Oct 2023

Bărbatul de 25 de ani a vandalizat un apartament din cartierul Mănăștur, iar apoi s-a dus la un supermarket unde a produs distrugeri mari, iar la final a aruncat o trotinetă într-un autoturism.

”La data de 25 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că, într-un imobil situat pe o stradă din cartierul Mănăștur, un tânăr ar fi distrus mai multe bunuri, ulterior părăsind apartamentul.

Din primele verificări efectuate la fața locului, echipajul de poliție a constatat că persoana în cauză este un tânăr, de 25 de ani, din județul Suceava, care ar fi fost găzduit în acel imobil de către persoana care se afla în chirie. În urma activităților investigativ-operative, tânărul a fost depistat de polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca, în jurul orei 11.30, pe strada Clinicilor din municipiu.

Totodată, polițiștii au stabilit că după ce ar fi părăsit imobilul, acesta ar fi intrat într-un supermarket, unde ar fi produs mai multe pagube la raioanele de băuturi alcoolice. Ulterior, pe Calea Mănăștur din municipiu, tânărul ar fi distrus luneta unui autoturism cu o trotinetă electrică destinată serviciilor de închiriere.

Citește și: Suma enormă pe care trebuie să o plătești pentru a te bucura de hârtia igienică preferată de Dorian Popa: "Nu este o glumă"

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs incidentele, prejudiciile create de persoana în cauză și pentru a lua măsurile legale”, precizează anchetatorii, conform știridecluj.ro

Tânărul a fost condus de polițiști la o unitate medicală de specialitate, unde a rămas internat. Pagubele sunt mari, iar cei afectați se întreabă acum cine va achita nota de plată.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole