Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce a recunoscut că a pus trupul tatălui său într-o ladă frigorifică din locuinţa bătrânului, după ce l-a găsit decedat, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Luminiţa Prodan.
„La examinarea sumară, pe cadavru nu au fost identificate urme de violenţă. Urmează ca sâmbătă să fie efectuată necropsia, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii”, a precizat Luminiţa Prodan.
Cadavrul bărbatului a fost găsit în lada frigorifică de către fiica victimei.
„Se pare că acesta a fost pus acolo de către fiul său, în vârstă de 39 de ani, care le-a declarat poliţiştilor că l-a găsit pe tatăl său decedat, a intrat în panică şi l-a pus în congelator. Faţă de fiul persoanei decedate a fost luată măsura reţinerii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre”, a mai transmis Luminiţa Prodan.