Antena 3 CNN Externe "Vreau să o aduc acasă" | Drama bărbatului care îşi caută soţia dispărută de 11 ani

"Vreau să o aduc acasă" | Drama bărbatului care îşi caută soţia dispărută de 11 ani

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 23:21 10 Oct 2022 Modificat la 10:21 11 Oct 2022

"Îmi dedic viaţa pentru a o aduce înapoi. Voi continua căutările şi pe uscat şi pe mare până o voi găsi. Vreau să o aduc acasă şi să o înmormântez cum se cuvine", spune Yasuo Takamatsu care a făcut sute de scufundări în Oceanul Pacific pentru a-şi găsi soţia dispărută în tsunami-ul care a lovit crunt Japonia acum 11 ani.

Văzând că toate demersurile autorităţilor nu dau roade, Yasuo Takamatsu şi-a luat permisul pentru scufundări.

În ultimii 9 ani, nu a trecut nicio săptămână în care să nu îşi caute soţia în apele Oceanului Pacific.

[GAL layout="3"]

Până acum bărbatul a reuşit să recupereze doar telefonul mobil al soţiei sale.

În telefon acesta ar fi descoperit un mesaj pe care soţia sa nu a mai apucat să i-l trimită: "Eşti ok? Vreau să merg acasă. Tsunami uriaș!", notează DailyMail

"Atunci când o caut sau în timpul ședințelor de antrenament, mă simt ca şi cum sunt pe cale să o văd, de parcă ea se află în apropiere", povestește Yasuo Takamatsu.

Autoritățile încă mai caută trupurile a 2.500 de oameni dispăruți în 2011. Pentru rudele lor, dar şi pentru Yasuo Takamatsu speranța nu va dispărea niciodată.

Un cutremur subacvatic în largul coastei de est a Japoniei a provocat devastatorul tsunami Tōhoku pe 11 martie 2011, lăsând aproape jumătate de milion fără adăpost și ucigând aproape 20.000 de oameni.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole