Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Bărcăneşti, judeţul Neamţ, s-a baricadat în podul locuinţei, ieri şi a ameninţat că va provoca o explozie cu ajutorul unei butelii de gaz.
Vecinii au alertat forţele de ordine, iar la locul incidentului s-au deplasat poliţiştii, pompierii şi un negociator. Locuinţa a fost debranşată de la reţeaua electrică, iar poliţiştii au intrat în pod printr-o gaură făcută în acoperiş, reuşind să imobilizeze bărbatul în cauză înainte să îşi pună planul în aplicare. Ulterior, aceasta a fost internat într-o unitate medicală.
În pod se afla o butelie de gaz cu arzătorul cuplat la aceasta, un aragaz de campanie și mai multe bunuri ce puteau întreține un eventual incendiu.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă de distrugere, iar astăzi urmează să fie sesizată Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a internării involuntare conform prevederilor legale, a transmis Inspectoratul Poliţiei Judeţene Neamţ.